Capitol 13
1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
2 ,,Fiul omului, prooroceşte împotriva proorocilor lui Israel, cari proorocesc, şi spune celor ce proorocesc după gustul inimii lor: ,Ascultaţi cuvîntul Domnului!
3 Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Vai de proorocii fără minte, cari umblă după duhul lor şi nu văd nimic!
4 Proorocii tăi, Israele, sînt ca nişte şacali în mijlocul dărîmăturilor!
5 Voi nu v'aţi suit înaintea spărturilor, n'aţi înconjurat cu un zid casa lui Israel, ca să rămîneţi tari în luptă, în ziua Domnului.
6 Vedeniile lor sînt înşelătoare, şi proorociile lor mincinoase. Ei zic: ,Aşa vorbeşte Domnul!` măcar că Domnul nu i -a trimes; şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvîntul lor.
7 u sînt înşelătoare vedeniile, pe cari le aveţi, şi nu sînt mincinoase proorociile pe cari le rostiţi? Voi ziceţi: ,Aşa vorbeşte Domnul!` în timp ce Eu n'am vorbit.
8 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentrucă spuneţi lucruri înşelătoare, şi vedeniile voastre sînt minciuni, iată, am necaz pe voi, zice Domnul, Dumnezeu`.
9 ,Mîna Mea va fi împotriva proorocilor, ale căror vedenii sînt înşelătoare şi ale căror proorocii sînt mincinoase; ei nu vor rămînea în adunarea poporului Meu, nu vor fi scrişi în cartea casei lui Israel, nici nu vor intra în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul Dumnezeu.
10 Lucrurile acestea se vor întîmpla pentrucă ei rătăcesc pe poporul Meu, zicînd: ,Pace!` cînd nu este pace. Poporul Meu zideşte un zid, şi ei îl tencuiesc cu ipsos.
11 De aceea, spune celor ce -l acopăr cu ipsos că se va prăbuşi, va veni o ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea, şi se va deslănţui furtuna.
12 Iată, vi se prăbuşeşte zidul! Şi atunci vi se va zice: ,Unde este ipsosul cu care l-aţi tencuit?`
13 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,În urgia Mea, voi porni furtuna; în mînia Mea, va veni o ploaie cu vifor; şi vor cădea pietre de grindină ca să nimicească.
14 Voi surpa zidul pe care l-aţi tencuit cu ipsos, îl voi doborî la pămînt, şi i se vor desgoli temeliile; se va prăbuşi, şi veţi pieri în mijlocul dărîmăturilor lui. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.
15 Îmi voi potoli astfel mînia împotriva zidului şi împotriva celor ce l-au tencuit cu ipsos; şi vă voi spune: Nu mai este niciun zid! Şi s'a isprăvit cu cei ce l-au tencuit cu ipsos!
16 S'a isprăvit cu proorocii lui Israel, cari proorocesc asupra Ierusalimului, şi au vedenii de pace asupra lui, cînd nu este pace, zice Domnul Dumnezeu.`
17 Iar tu, fiul omului, întoarce-ţi privirile împotriva fiicelor poporului tău, cari proorocesc după gustul inimii lor, şi prooroceşte împotriva lor!
18 Spune: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Vai de cele ce cos perinuţe pentru subsiori, şi fac măhrame pentru capetele oamenilor de orice mărime, ca să prindă suflete! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu, ca să vă păstraţi cu viaţă sufletele voastre?
19 Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru cîţiva pumni de orz şi cîteva bucăţi de pîne, ucizînd nişte suflete, cari n'ar trebui să moară, şi făcînd să trăiască nişte suflete cari n'ar trebui să trăiască, înşelînd astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre.
20 De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe perinuţele voastre prin cari prindeţi sufletele ca păsările; deaceea vi le voi smulge de la braţe şi voi da drumul sufletelor, şi anume sufletelor pe cari le prindeţi ca păsările!
21 Vă voi rupe măhramele, şi voi scoate pe poporul Meu din mînile voastre, ca să nu mai cadă pradă în mînile voastre; şi veţi şti că Eu sînt Domnul.
22 Pentrucă întristaţi prin minciuni inima celui neprihănit, cînd Eu însumi nu l-am întristat, şi pentrucă întăriţi mînile celui rău ca să -l împedecaţi să se lase de calea lui cea rea, făgăduindu -i viaţa, -
23 de aceea nu veţi mai avea vedenii înşelătoare, şi nu veţi mai rosti proorocii. Voi scoate din mînile voastre pe poporul meu, şi veţi şti că Eu sînt Domnul.```