Ezechiel

capitol: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48


Capitol 39

1 ,,Fiul omului, prooroceşte acum împotriva lui Gog, şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată că am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!
2 Te voi tîrî, te voi aduce, te voi sui din fundul miazănoaptei, şi te voi aduce pe munţii lui Israel.
3 Îţi voi doborî arcul din mîna stîngă, şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mîna dreaptă.
4 Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale, şi popoarele cari vor fi cu tine; te voi da de mîncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi, şi fiarelor cîmpului.
5 Vei cădea pe faţa cîmpului, căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.``
6 ,,Voi pune foc Magogului, şi celorce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu sînt Domnul.
7 Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfînt în mijlocul poporului Meu Israel, şi nu -i voi mai lăsa să-Mi pîngărească Numele Meu cel sfînt; ci vor şti neamurile că Eu sînt Domnul, Sfîntul lui Israel!``
8 ,,Iată că lucrurile acestea vin şi se întîmplă, zice Domnul Dumnezeu! Aceasta este ziua, despre care am vorbit.
9 Atunci locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi, vor arde şi vor da pradă flăcărilor armele, pavezele şi scuturile, arcurile şi săgeţile, lăncile şi suliţele; şi şapte ani vor face focul cu ele.
10 u vor lua lemne de pe cîmp, şi nu vor tăia lemne din păduri, ci vor face focul cu armele. Vor jăfui pe cei ce i-au jăfuit, şi vor prăda pe cei ce i-au prădat, zice Domnul Dumnezu.``
11 ,,În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormîntare în Israel: valea călătorilor, la răsăritul mării moarte, şi mormîntul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulţimea lui, şi vor numi valea aceasta: ,Valea mulţimii lui Gog.`
12 Şapte luni îi va îngropa casa lui Israel, ca să curaţe ţara.
13 Tot poporul ţării îi va îngropa, şi i se va duce vestea, în ziua cînd voi fi proslăvit, zice Domnul Dumnezu.``
14 Apoi vor alege nişte oameni cari vor cutreiera neîncetat ţara, şi cari vor îngropa trupurile rămase pe faţa pămîntului, ca să curaţe ţara; după şapte luni vor începe să cerceteze.
15 Cei ce vor străbate ţara, o vor cutreiera, şi cînd unul din ei va vedea oasele unui om, va pune un semn lîngă el, pînă îl vor îngropa groparii în ,Valea mulţimii lui Gog.`
16 Tot acolo va mai fi şi o cetate numită Hamona (Mulţime). Aşa vor curăţi ţara.``
17 Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Spune păsărilor de orice soi, şi tuturor fiarelor cîmpului: ,Adunaţi-vă, şi veniţi! Strîngeţi-vă din toate părţile, pentru jertfa Mea, pe care o junghii pentru voi; jertfă mare este pe munţii lui Israel! Mîncaţi carne, şi beţi sînge,
18 mîncaţi carnea vitejilor, şi beţi sîngele voivozilor pămîntului, sînge de berbeci, de miei, de ţapi, de tauri îngrăşaţi din Basan!
19 Mîncaţi grăsime pînă vă veţi sătura, şi beţi sînge pînă vă veţi îmbăta, din jertfele mele, pe cari le voi junghia pentru voi.
20 Săturaţi-vă la masa Mea de carnea cailor şi a călăreţilor, de carnea vitejilor şi a tuturor oamenilor de război, zice Domnul Dumnezeu.``
21 ,,Îmi voi arăta slava între neamuri; şi toate neamurile vor vedea judecăţile pe cari le voi face, şi pedepsele cu cari îi va lovi mîna Mea.
22 Cei din casa lui Israel vor şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor, din ziua aceea şi de atunci înainte.
23 Şi neamurile vor cunoaşte că din pricina nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei, săvîrşite de ea împotriva Mea; de aceea le-am ascuns Faţa Mea, şi i-am dat în mînile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie.
24 Le-am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor, şi le-am ascuns Faţa Mea.``
25 ,,De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Acum voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov, voi avea milă de toată casa lui Israel, şi voi fi gelos de Numele Meu cel sfînt.
26 Atunci îşi vor uita ocara, şi toate fărădelegile pe cari le-au săvîrşit împotriva Mea, cînd locuiau liniştiţi în ţara lor, şi cînd nu -i turbura nimeni.
27 Cînd îi voi aduce înapoi dintre popoare, şi îi voi strînge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri.
28 Şi vor şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor, care -i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri, şi care -i strîng iarăş în ţara lor; nu voi mai lăsa pe nici unul din ei acolo
29 şi nu le voi mai acunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.``