Capitol 28
1 La sfîrşitul zilei Sabatului, cînd începea să se lumineze în spre ziua dintîi a săptămînii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie au venit să vadă mormîntul.
2 Şi iatăcă s'a făcut un mare cutremur de pămînt; căci un înger al Domnului s'a pogorît din cer, a venit şi a prăvălit piatra dela uşa mormîntului, şi a şezut pe ea.
3 Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
4 Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi.
5 Dar îngerul a luat cuvîntul, şi a zis femeilor: ,,Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit.
6 u este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul;
7 şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v'am spus lucrul acesta.``
8 Ele au plecat repede de la mormînt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.
9 Dar iată că le -a întîmpinat Isus, şi le -a zis: ,,Bucuraţi-vă!`` Ele s'au apropiat să -I cuprindă picioarele, şi I s'au închinat.
10 Atunci Isus le -a zis: ,,Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galilea: acolo Mă vor vedea.``
11 Pe cînd se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri, şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întîmplate.
12 Aceştia s'au adunat împreună cu bătrînii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani,
13 şi le-au zis: ,,Spuneţi aşa: ,Ucenicii Lui au venit noaptea, pe cînd dormeam noi, şi L-au furat.`
14 Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi, şi vă vom scăpa de grijă.``
15 staşii au luat banii, şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s'a răspîndit zvonul acesta printre Iudei pînă în ziua de astăzi.
16 Cei unsprezece ucenici s'au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă.
17 Cînd L-au văzut ei, I s'au închinat, dar unii s'au îndoit.
18 Isus S'a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le -a zis: ,,Toată puterea Mi -a fost dată în cer şi pe pămînt.
19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.
20 Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin