Capitol 11
1 Cînd era tînăr Israel, îl iubeam, şi am chemat pe fiul Meu din Egipt.
2 Dar cu cît proorocii îi chemau, cu atît ei se depărtau: au adus jertfe Baalilor, şi tămîie chipurilor idoleşti.
3 Şi totuş Eu am învăţat pe Efraim să meargă, şi l-am ridicat în braţe; dar n'au văzut că Eu îi vindecam.
4 I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lîngă gură. M'am plecat spre ei şi le-am dat de mîncare.
5 u se vor mai întoarce în ţara Egiptului; dar Asirianul va fi împăratul lor, pentrucă n'au voit să se întoarcă la Mine.
6 Sabia va năvăli peste cetăţile lor, va nimici, va mînca pe sprijinitorii lor, din pricina planurilor pe cari le-au făcut.
7 Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sînt chemaţi înapoi la Cel Prea Înalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.
8 ,,Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se sbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!
9 u voi lucra după mînia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sînt Dumnezeu, nu un om. Eu sînt Sfîntul în mijlocul tău, şi nu voi veni să prăpădesc.
10 Ei vor urma pe Domnul, ca pe un leu care va răcni; căci El însuş va răcni, şi copiii vor alerga tremurînd dela apus.
11 Vor alerga tremurînd din Egipt, ca o pasăre, şi din ţara Asiriei, ca o porumbiţă. Şi -i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul.``
12 Efraim mă înconjoară cu minciuni, şi casa lui Israel cu înşelătorii. Iuda este tot hoinar faţă de Dumnezeu, faţă de Cel Sfînt şi credincios.