Capitol 36
1 Elihu a urmat şi a zis:
2 ,,Aşteaptă puţin, şi voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
3 Îmi voi lua temeiurile de departe, şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
4 Fii încredinţat, cuvîntările mele nu sînt minciuni, ci ai a face cu un om cu simţăminte curate.
5 Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; şi este puternic prin tăria priceperii Lui.
6 El nu lasă pe cel rău să trăiască, şi face dreptate celui nenorocit.
7 u-Şi întoarce ochii de asupra celor fără prihană, şi -i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşează pentru totdeauna ca să domnească.
8 Se întîmplă să cadă în lanţuri, şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?
9 Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mîndria lor.
10 Îi înştiinţează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă dela nelegiuire.
11 Dacă ascultă şi se supun, îşi sfîrşesc zilele în fericire, şi anii în bucurie.
12 Dacă n'ascultă, pier ucişi de sabie, mor în orbirea lor.
13 elegiuiţii se mînie, nu strigă către Dumnezeu cînd îi înlănţuie;
14 îşi pierd viaţa în tinereţă, mor ca cei desfrînaţi.
15 Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează.
16 Şi pe tine te va scoate din strîmtoare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, şi masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
17 Dar dacă-ţi aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedeslipită de pricina ta.
18 Supărarea să nu te împingă la batjocură, şi mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
19 are ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz, şi chiar toate puterile pe cari le-ai putea desfăşura?
20 u suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.
21 Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
22 Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?
23 Cine Îi cere socoteală de căile Lui, şi cine îndrăzneşte să -I spună: ,,Faci rău?``
24 u uita să lauzi faptele Lui, pe cari toţi oamenii trebuie să le mărească!
25 rice om le priveşte, fiecare muritor le vede de departe.
26 Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu -L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l -a pătruns.
27 Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia,
28 pe care norii o strecoară, şi o picură peste mulţimea oamenilor.
29 Şi cine poate pricepe ruperea norului, şi bubuitul cortului Său?
30 Iată, El Îşi întinde lumina în jurul Lui, şi acoperă adîncimile mării.
31 Prin aceste mijloace, El judecă popoarele, şi dă belşug de hrană.
32 Ia fulgerul în mînă, şi -l aruncă asupra protivnicilor Lui.
33 Dă de veste că e de faţă printr'unbubuit, şi pînă şi turmele Îi simt apropierea.