Capitol 20
1 Ţofar din Naama a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Gîndurile mele mă silesc să răspund, şi frămîntarea mea nu-mi dă pace.
3 Am auzit mustrări cari mă umplu de ruşine, şi din adîncul minţii mele duhul mă face să răspund.
4 u ştii tu că, de mult de tot, de cînd a fost aşezat omul pe pămînt,
5 biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
6 Chiar dacă s'ar înălţa pînă la ceruri, şi capul i-ar ajunge pînă la nori,
7 va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce -l vedeau vor zice: ,Unde este?`
8 Va sbura ca un vis, şi nu -l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.
9 chiul care -l privea nu -l va mai privi, locul în care locuia nu -l va mai zări.
10 Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mînile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11 asele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărînă.
12 Dulce era răul în gura lui, îl ascundea subt limbă,
13 îl mesteca într'una şi nu -l lăsa, îl ţinea în cerul gurii:
14 dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15 Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pîntecele lui.
16 travă de aspidă a supt, şi de aceea, limba năpîrcii îl va ucide.
17 u-şi va mai plimba privirile peste pîraiele şi rîurile de miere şi de lapte,
18 va da înapoi ce a cîştigat, şi nu va mai trage folos din cîştig; va da înapoi tot ce a luat, şi nu se va mai bucura de el,
19 căci a asuprit pe săraci, şi i -a lăsat să piară, a dărîmat case şi nu le -a zidit la loc.
20 Lăcomia lui n'a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.
21 imic nu scapă de lăcomia lui, dar bună starea lui nu va ţinea.
22 În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mîna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.
23 Şi iată, ca să -i umple pîntecele, Dumnezeu va trimete peste el focul mîniei Lui, şi -l va sătura cu o ploaie de săgeţi.
24 Dacă va scăpa de armele de fer, îl va străpunge arcul de aramă.
25 Îşi smulge din trup săgeata, care schinteie la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.
26 Toate nenorocirile sînt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu -l va aprinde omul,
27 Cerurile îi vor desveli fărădelegea, şi pămîntul se va ridica împotriva lui.
28 Veniturile casei lui se vor perde, vor pieri în ziua mîniei lui Dumnezeu.
29 Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i -o hotărăşte Dumnezeu.``