Capitol 16
1 În al treizeci şi şaselea an al domniei lui Asa, Baeşa, împăratul lui Israel, s'a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să nu lase pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
2 Asa a scos argint şi aur din vistieriile Casei Domnului şi ale casei împăratului, şi a trimes soli la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Şi a pus să -i spună:
3 ,,Să fie un legămînt între mine şi tine, cum a fost unul între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimet argint şi aur. Du-te, şi rupe legămîntul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze dela mine.``
4 Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimes pe căpeteniile oştirii sale împotriva cetăţilor lui Israel, şi au bătut Iionul, Dan, Abel-Maim, şi toate locurile pentru merinde din cetăţile lui Neftali.
5 Cînd a auzit Baeşa, a încetat să mai întărească Rama, şi a pus capăt lucrărilor sale.
6 Împăratul Asa a pus pe tot Iuda să ridice pietrele şi lemnele, pe cari le întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei, şi le -a întrebuinţat la întărirea Ghebei şi Miţpei.
7 În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s'a dus la Asa, împăratul lui Iuda, şi i -a zis: ,,Pentrucă te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mînile tale.
8 Etiopienii şi Libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulţime de cară şi călăraţi? Şi totuş Domnul i -a dat în mînile tale, pentrucă te sprijinisei pe El.
9 Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pămîntul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci deacum vei avea războaie.``
10 Asa s'a mîniat pe văzător, şi l -a pus la închisoare, pentrucă era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaş timp Asa a apăsat şi pe unii din popor.
11 Faptele lui Asa, cele dintîi şi cele depe urmă, sînt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
12 În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, Asa s'a îmbolnăvit de picioare aşa încît avea mari dureri; chiar în timpul boalei lui, n'a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doftori.
13 Asa a adormit cu părinţii săi, şi a murit în al patruzeci şi unulea an al domniei lui;
14 l-au îngropat în mormîntul pe care şi -l săpase în cetatea lui David. L-au culcat pe un pat pe care -l umpluseră cu mirodenii, şi mirosuri pregătite după meşteşugul celui ce pregăteşte mirul, şi au ars în cinstea lui foarte multe mirodenii.