Capitol 13
1 David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai marii.
2 Şi David a zis întregei adunări a lui Israel: ,,Dacă găsiţi cu cale, şi dacă lucrul acesta vine dela Domnul, Dumnezeul nostru, să trimetem în toate părţile la fraţii noştri cari au rămas în toate ţinuturile lui Israel, şi la preoţi şi Leviţi în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strîngă la noi,
3 şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.``
4 Toată adunarea a hotărît să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.
5 David a strîns pe tot Israelul, dela Şilhor în Egipt, pînă la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.
6 Şi David, împreună cu tot Israelul, s'a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade între heruvimi.
7 Au pus într'un car nou chivotul lui Dumnezeu, pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza şi Ahio cîrmuiau carul.
8 David şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cîntînd şi zicînd din arfe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trîmbiţe.
9 Cînd au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mîna să apuce chivotul, pentru că boii erau să -l răstoarne.
10 Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Uza, şi Domnul l -a lovit, pentrucă întinsese mîna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.
11 David s'a mîniat că Domnul făcuse o spărtură, lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea locul acesta a fost numit pînă în ziua de azi Pereţ-Uza1.
12 David s'a temut de Dumnezeu în ziua aceea, şi a zis: ,,Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?``
13 David n'a tras chivotul la el în cetatea lui David, ci l -a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
14 Chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Şi Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom şi tot ce era al lui.