Capitol 20
1 Avraam a plecat de acolo în ţara de meazăzi, s'a aşezat între Cades şi Şur, şi a locuit ca străin în Gherar.
2 Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: ,,Este sora-mea!`` S'a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu -l omoare oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimes şi a luat pe Sara.
3 Atunci Dumnezeu S'a arătat noaptea în vis lui Abimelec, şi i -a zis: ,,Iată, ai să mori din pricina femeii, pe care ai luat -o, căci este nevasta unui bărbat.``
4 Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: ,,Doamne, vei omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat?
5 u mi -a spus el că este soră-sa? Şi n'a zis ea însăş că el este frate-său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mîni nevinovate.``
6 Dumnezeu i -a zis în vis: ,,Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată: deaceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce n'am îngăduit să te atingi de ea.
7 Acum, dă omului nevasta înapoi; căci el este prooroc, se va ruga pentru tine, şi vei trăi. Dar, dacă n'o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce -i al tău.``
8 Abimelec s'a sculat disdedimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi, şi le -a spus tot ce se întîmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă.
9 Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i -a zis: ,,Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atît de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri cari nu trebuiau nicidecum făcute.``
10 Şi Abimelec a zis lui Avraam: ,,Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?``
11 Avraam a răspuns: ,,Îmi ziceam că, fără îndoială, nu -i nici o frică de Dumnezeu în ţara aceasta, şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.
12 Dealtfel este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu -i fiica mamei mele; şi a ajuns să-mi fie nevastă.
13 Cînd m'a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: ,Iată hatîrul pe care ai să mi -l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sînt fratele tău.``
14 Abimelec a luat oi şi boi, robi şi roabe, şi le -a dat lui Avraam; şi i -a dat înapoi şi pe Sara, nevastă-sa.
15 Abimelec a zis: ,,Iată, ţara mea este înaintea ta; locuieşte unde-ţi va plăcea.``
16 Şi Sarei i -a zis: ,,Iată, dau fratelui tău o mie de arginţi; aceasta să-ţi fie o dovadă de cinste, faţă de toţi cei ce sînt cu tine, aşa că înaintea tuturor vei fi fără vină.``
17 Avraam s'a rugat lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a însănătoşat pe Abimelec, pe nevasta şi roabele lui, aşa că au putut să nască.
18 Fiindcă Domnul încuiase pîntecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.