Capitol 15
1 Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, cari aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s'a isprăvit mînia lui Dumnezeu.
2 Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mînă, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.
3 Ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului. Şi ziceau: ,,Mari şi minunate sînt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al Neamurilor!
4 Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfînt, şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentrucă judecăţile Tale au fost arătate!``
5 După aceea, am văzut deschizîndu-se în cer Templul cortului mărturiei.
6 Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor, şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brîie de aur.
7 Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mînia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.
8 Şi Templul s'a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, pînă se vor sfîrşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.