Capitol 2
1 În norod s'au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i -a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.
2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvîntări înşelătoare, să aibă un cîştig dela voi. Dar osînda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
4 Căci dacă n'a cruţat Dumnezeu pe îngerii cari au păcătuit, ci i -a aruncat în Adînc, unde stau înconjuraţi de întunerec, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
5 dacă n'a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, cînd a trimes potopul peste o lume de nelegiuiţi;
6 dacă a osîndit El la peire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,
7 şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi;
8 (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) -
9 însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
10 mai ales pe ceice, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpînirea.
11 pe cînd îngerii, cari sînt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor.
12 Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăş stricăciunea lor,
13 şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua nameaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, cînd ospătează împreună cu voi.
14 Le scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sînt nişte blestemaţi!
15 După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit, şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.
16 Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvîntătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frîu nebuniei proorocului.
17 amenii aceştia sînt nişte fîntîni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunerecului.
18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrînări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
19 Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sînt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
20 În adevăr, dacă, dupăce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăş şi sînt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decît cea dintîi.
21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decît, dupăce au cunoscut -o, să se întoarcă dela porunca sfîntă, care le fusese dată.
22 Cu ei s'a întîmplat ce spune zicala adevărată: ,,Cînele s'a întors la ce vărsase``, şi ,,scroafa spălată s'a întors să se tăvălească iarăş în mocirlă.``