Capitol 9
1 Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strîngerea de ajutoare pentru sfinţi.
2 Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către Macedoneni, şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi rîvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei.
3 Am trimes totuş pe fraţi, pentruca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus.
4 Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă vor găsi gata, n'aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta.
5 De aceea, am socotit de trebuinţă, să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi, şi să pregătească strîngerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie nu cu zgîrcenie.
6 Să ştiţi: cine samănă puţin, puţin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera.
7 Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ,,pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.``
8 Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,
9 după cum este scris: ,,A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămîne în veac.``
10 ,,Cel ce dă sămînţă sămănătorului şi pîne pentru hrană``, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămînţa de sămănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.
11 În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu.
12 Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţămiri către Dumnezeu.
13 Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;
14 şi -i face să se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.
15 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!