Capitol 1
1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,
2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:
3 Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
4 Mulţămesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v'a fost dat în Isus Hristos.
5 Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă.
6 În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru;
7 aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.
8 El vă va întări pînă la sfîrşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.
9 Credincios este Dumnezeu, care v'a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.
10 Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaş fel de vorbire, să n'aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvîrşit într'un gînd şi o simţire.
11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri.
12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` -,,Şi eu, al lui Apolo!`` -,,Şi eu, al lui Chifa!`` -,,Şi eu, al lui Hristos!``
13 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?
14 Mulţămesc lui Dumnezeu că n'am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,
15 pentruca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu.
16 Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.
17 De fapt, Hristos m'a trimes nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu.
19 Căci este scris: ,,Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.``
20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N'a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?
21 Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n'a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
22 Iudeii, într'adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune;
23 dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie;
24 dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
25 Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decît oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decît oamenii.
26 De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi cari aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.
27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
28 Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sînt, ca să nimicească pe cele ce sînt;
29 pentruca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
30 Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,
31 pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.``