Capitol 19
1 Aşa a vorbit Domnul: ,,Du-te de cumpără de la un olar un vas de pămînt, şi ia cu tine pe cîţiva din bătrînii poporului şi din bătrînii preoţilor.
2 Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe cari ţi le voi spune.
3 Să spui: ,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, împăraţi ai lui Iuda, şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire, care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.
4 Pentrucă M'au părăsit, au spurcat locul acesta, au adus în el tămîie altor dumnezei, pe cari nu -i cunoşteau nici ei, nici părinţii lor, nici împăraţii lui Iuda, şi au umplut locul acesta cu sînge nevinovat.
5 Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru, pe care nici nu -l poruncisem, nici nu -l rînduisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte.``
6 ,,De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, cînd locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea Măcelului!
7 În locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului, îi voi face să cadă ucişi de sabie înaintea vrăjmaşilor lor, şi de mîna celor ce vor să le ia viaţa. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului.
8 Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi ceice vor trece pe lîngă ea, se vor îngrozi şi vor şuera, cînd vor vedea toate rănile ei.
9 Îi voi face să mănînce carnea fiilor şi fiicelor lor, aşa că îşi vor mînca unii carnea altora, în mijlocul necazului şi strîmtorării, în care -i vor aduce vrăjmaşii lor, şi ceice vor să le ia viaţa.
10 Să spargi apoi vasul, supt ochii oamenilor cari vor merge cu tine.
11 Şi să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet, din lipsă de loc pentru îngropare.
12 Aşa voi face locului acestuia-zice Domnul-şi locuitorilor lui, şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul.
13 Casele Ierusalimului, şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tămîie întregei oştiri a cerurilor, şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!``
14 Ieremia s'a întors din Tofet, unde -l trimisese Domnul să proorocească. Apoi a stătut în curtea Casei Domnului, şi a zis întregului popor:
15 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,,Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile cari ţin de ea, toate nenorocirile pe cari i le-am vestit mai dinainte, pentrucă şi-au înţepenit gîtul ca să n'asculte cuvintele Mele.``