Capitol 32

1 (Un psalm al lui David. O cîntare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!
2 Ferice de omul, căruia nu -i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!
3 Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4 Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii.
5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!`` Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s'ar vărsa ape mari, pe el nu -l vor atinge de loc.
7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cîntări de izbăvire.
8 ,,Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s'o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.``
9 u fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe cari -i struneşti cu un frîu şi o zăbală cu cari -i legi, ca să nu se apropie de tine. -
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.
11 eprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!