Capitol 29
1 Filistenii îşi strînseseră toate oştile la Afec, şi Israel tăbărîse la fîntîna lui Izreel.
2 Domnii Filistenilor au înaintat cu sutele şi miile lor; şi David şi oamenii lui mergeau mai la coadă cu Achiş.
3 Domnii Filistenilor au zis: ,,Ce caută Evreii aceştia aici?`` Şi Achiş a răspuns domnitorilor Filistenilor: ,,Acesta este David, slujitorul lui Saul, împăratul lui Israel. De mult este cu mine, şi n'am găsit nici cel mai mic lucru de care să -l învinuiesc, dela venirea lui şi pînă în ziua de azi.``
4 Dar domnitorii Filistenilor s'au mîniat pe Achiş, şi i-au zis: ,,Trimete înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă în locul unde l-ai aşezat; să nu se pogoare cu noi pe cîmpul de bătaie, ca să nu ne fie vrăjmaş în timpul luptei. Şi cum ar putea să se facă omul acesta plăcut stăpînului său, decît cu capetele oamenilor noştri?
5 u este acesta David pentru care cîntau jucînd: ,Saul şi -a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii?``
6 Achiş a chemat pe David, şi i -a zis: ,,Viu este Domnul că eşti un om curat la suflet, şi-mi place să te văd mergînd şi venind cu mine în tabără, căci n'am găsit nimic rău în tine, dela venirea ta la mine pînă în ziua de azi; dar nu eşti pe placul domnitorilor.
7 Întoarce-te dar şi mergi în pace, ca să nu faci nimic neplăcut înaintea domnitorilor Filistenilor.``
8 David a zis lui Achiş: ,,Dar ce am făcut, şi cei ai găsit în robul tău, de cînd sînt la tine pînă în ziua de azi, ca să nu merg să lupt împotriva vrăjmaşilor domnului meu, împăratul?``
9 Achiş a răspuns lui David: ,,Ştiu că eşti plăcut înaintea mea ca un înger al lui Dumnezeu; dar domnitorii Filistenilor au zis: ,,Să nu se suie cu noi la luptă.``
10 Astfel, scoală-te dis de dimineaţă, tu şi slujitorii stăpînului tău, cari au venit cu tine; sculaţi-vă dis de dimineaţă, şi plecaţi de îndată ce se va lumina.``
11 David şi oamenii lui s'au sculat de noapte de tot, ca să plece dimineaţa, şi să se întoarcă în ţara Filistenilor. Şi Filistenii s'au suit la Izreel.